luni, 25 iulie 2016

Teoria ticăloasă a moldovenismului, promovată de sovietici, primește o lovitură mortală: Document din 1840, de la Curtea Imperială din Sankt Petersburg



                                                                        Sovieticii au muncit din greu, după raptul teritorial prin care ne-au luat Moldova de peste Prut (dar și alte ținuturi), să îi rupă pe românii moldoveni și din punct de vedere cultural de țara mamă. După ce în prima fază au eliminat elitele, în faza a doua au îndoctrinat copiii cu teorii criminale și mincinoase. Asfel, au prezentat România ca pe o țară imperialistă care vrea să le ia moldovenilor libertatea, limba și cultura. În același timp le-au spus că ei, moldovenii, NU sunt din același neam cu românii, că ei sunt pur și simplu moldoveni, că au o limbă moldovenească diferită de română. Iar pentru ca și din punct de vedere istoric lucrurile să fie convingătoare, falsificatorii istoriei i-au îndoctrinat și cu faptul că moldovenii sunt urmași ai dacilor liberi, pe când românii sunt o populație romanizată care nu mai are legătură cu dacii.
În paralel, pe teritoriul României, aceeiași bolșevici odioși interziceau orice discuții despre Basarabia, pentru a o scoate românilor din memorie!!!
Cu toate acestea, documentele mai vechi, de pe vremea imperiului Țarist, lămuresc situația. Iată ce se spunea la Curtea Imperială din Sankt Petersburg în anul 1840:  „Moldova şi Valahia sunt ţări locuite de un popor care are o singură origine, o singură limbă, o singură Credinţă, în pofida separaţiei lor pe plan civil, ele au avut necontenit o singură soartă comună: au suferit împreună de-a lungul secolelor, purtând aceeaşi cruce grea, iar acum sorb o nouă viaţă din acelaşi izvor dătător de viaţă. Ele au acelaşi trecut, acelaşi prezent şi, bineînţeles – acelaşi viitor!” („Despre situaţia învăţământului în Principatele Moldovei şi Valahiei” în Revista Ministerului Instrucţiunii Publice, fasculul 29, secţiunea IV,  Petersburg, 1840, pagina 7). Sursă document și traducere: Vlad Cubreacov.
Când oare, Rusia de astăzi o să recunoască adevărul, o să își ceară scuze pentru crimele comise și o să permită unirea Republicii Moldova cu România?

Daniel Roxin
Documentul:
document sankt petersburg

duminică, 6 decembrie 2015

Toate armatele importante ale lumii se aduna in Siria

Armata germană a anunțat că intenționează să desfășoare circa 1.200 de militari pentru a ajuta Franța în lupta împotriva organizației jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria.

„Din punct de vedere militar, numărul soldaților necesari pentru a asigura funcționarea avioanelor și a navelor ar trebui sa fie în jur de 1.200”, a declarat șeful Statului Major al armatei germane, generalul Volker Wieker, în ediția de duminică a cotidianului Bild.
Misiunea ar putea începe „foarte curând după obținerea unui mandat” în acest sens, a adăugat el.
Germania, mult timp reticentă față de o intervenție militară în Siria, a anunțat joi un acord de principiu pentru o astfel de misiune după atentatele de la Paris, fără însă a oferi detalii cu privire la numărul trupelor mobilizate.
Germania intenționează să trimită o fregată, care va proteja portavionul Charles de Gaulle în Marea Mediterană, și avioane de recunoaștere și de realimentare în cadrul campaniei de lovituri aeriene împotriva grupării Statul Islamic, organizație care a revendicat atentatele teroriste de la Paris comise pe 13 noiembrie și soldate cu 130 de morți și peste 350 de răniți.
Potrivit generalului Volker Wieker, între patru și șase avioane de recunoaștere Tornado ar urma să fie trimise pentru a participa la această misiune.
Avioanele vor fi staționate în două baze diferite. „Avem discuții în acest sens cu Turcia și Iordania în legătură cu bazele aeriene de la Incirlik și Amman”. La baza de la Incirlik se află unități ale forțelor aeriene americane în Europa care ofertă sprijin în cadrul operațiunilor NATO.
Marea Britanie astepata si ea aprobarea guvernului pentru a intra in Siria.
Prim-ministrul Angliei, David Cameron, a transmis politicienilor că trebuie să se pronunţe cât mai repede asupra unei intervenţii de amploare în Siria, teritoriu pe care gruparea teroristă are cartierul general.
Oficialul de la Londra a subliniat că Anglia nu poate lăsa securitatea ţării în grija altor state ce luptă împotriva bestiilor jihadiste care vor să instituie teroare pe mapamond.
“Avem nevoie de un răspuns solid care să rezolve ameninţarea pe care Statul Islamic o reprezintă pentru noi, nu doar de măsurile pe care le luăm pe plan intern. Trebuie să ne confruntăm cu SI pe teritoriul pe care îl controlează”, a declarat Cameron.
Dacă vom folosi sau nu forţa militară reprezintă una dintre cele mai importante decizii ale guvernului. Prima datorie a sa este să protejeze cetăţenii. Din Siria, din Raqqa, unde este cartierul general al SI, vin principalele ameninţări plănuite împotriva ţării noastre. Trebuie să negăm un refugiu sigur pentru SI în Siria. De aceea cred că acum ar trebui să luăm decizia de a extinde loviturile aeriene împotriva SI în Siria, ca o parte a strategiei complexe de eliminare a ameninţării reprezentate de SI la adresa noastră”, a mai susţinut prim-ministrul Angliei.

vineri, 27 martie 2015

FELICITARI DE ZIUA UNIRII (27 MARTIE 1918)

ADRESATE MEMBRILOR S.C.M.D. DIN ROMANIA DE EST AFLATA INCA SUB OCUPATIE SI CELORLALTI EROI AI REZISTENTEI ROMANESTI DE PE NISTRU (1990-1992)
 
Fratilor,
Asa cum voi v-ati varsat sangele in luptele cu invadatorii Armatei a 14-a, ai Districtului Militar Odesa si cu tradatorii de la Chisinau si Tiraspol, dand Istoriei eroi de legenda ca martirul Filea si generalul Gamurar, in urma cu 97 de ani inaintasii vostri, cei 300.000 de militari disponibilizati din armata rusa, condusi de martiri si eroi ca Murafa, Pantea si Catele, au reusit prin jertfa lor sa readuca la trupul Tarii o mica parte din pamanturile romanesti rapite de tarii rusi, parte botezata de Alexandru I “Basarabia”. Si au facut-o luptand nu numai impotriva Rusiei Albe si Rusiei Rosii, a Ucrainei Albe si Ucrainei Rosii dar si a intereselor Germaniei si Austro-Ungariei.
Militarii si nu politicienii au infiintat, in plina revolutie rusa, la 1 mai 1917, in orasul romanesc Odesa, in cadrul Congresului Ostasesc, Comitetul Central Ostasesc, organul de conducere al luptei pentru libertatea romanilor dintre Prut si Nistru, stabilind strategia: Autonomie – Independenta – Unire. Ei au decis la 16 iulie, convocarea ulterioara la Chisinau, a adunarii reprezentative a tuturor cetatenilor.
Comitetul Central Ostasesc a convocat la Chisinau la 21 noiembrie 1917, Sfatul Tarii cu delegati romani (105), ucraineni (15), evrei (14), rusi (7), bulgari (2), germani (2), gagauzi (2), polonezi (1), armeni (1), greci (1). In conditiile scoaterii Romaniei din lupta si ale ocupatiei germano-austro-ungaro-bulgare nu au putut proclama Unirea ci Autonomia (2 decembrie 1917) sub numele Republica Democratica Moldoveneasca. Ei au rezistat, cu armele, ofensivei declansata de Stalin prin “Sovietele Frontului Roman al Flotei din Marea Neagra si Regiunea Odesa” al caror Comitet Central Executiv (RUMCEROD), in frunte cu tradatorul Mihail Bruhis au creat FRONTODELUL, ca organ pentru “conducerea luptei revolutionare pe frontul roman (Stalin inca nu inventase denumirea de “moldovean” pentru romanii basarabeni – nn) si in Basarabia”. Impotriva fortelor lui Bruhis care, si-a asumat “plenitudinea puterii si comanda trupelor de pe Frontul roman si zona limitrofa frontului”, Comitetul Central Ostasesc si Sfatul Tarii au cerut ajutor Antantei (21 decembrie 1917) care a delegat Romania sa intervina cu doua divizii comandate de generalul Coanda pentru paza obiectivelor de stat ale proaspetei republici.
Simbolic, la 24 ianuarie 1918, de ziua Micii Uniri, inaintasii dvs., prin Sfatul Tarii, au proclamat Independenta Republicii Democratice Moldovenesti, alegandu-l presedinte pe Ion Inculet. Apoi, au declansat strategia unirii pe judete cu tara. Parlamentele locale din Balti (3 martie 1918), Soroca (13 martie) si Orhei (25 martie) au votat aceasta unire inainte ca Sfatul Tarii s-o consfinteasca prin vot la 27 martie 1918. Rezolutia transmisa lumii preciza: “Republica Moldoveneasca (Basarabia), in hotarele sale dintre Prut, Nistru, Dunare si Marea Neagra si vechile granite cu Austria, rupta de Rusia acum o suta si mai bine de ani din trupul vechii Moldove, in puterea dreptului istoric si a dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele sa hotarasca soarta lor de azi inainte si pentru totdeauna, se uneste cu mama sa Romania”.
In numele acestui drept sfant, s-au jertfit numai militari 381000 in anii celui de-al doilea razboi mondial, au fost lichidati sau trimisi in Siberii peste 1000000 de romani basarabeni, si v-ati risipit sangele pe Nistru, tradati sau abandonati si de Chisinau si de Bucuresti, voi, fratii si camarazii nostri.
In numele tuturor jertfitilor nostri de ieri si de astazi, in numele victoriilor noastre de odinioara si al celor viitoare, pe care le asteptam, ingaduiti-ne sa va uram, in aceasta zi aniversara, viata lunga, cu bucurii si implinirea tuturor sperantelor.

Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE S.C.M.D.,

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

luni, 2 martie 2015

Anatol Munteanu - „Eroii de la Nistru”





Nistru1992Volumul „Eroii de la Nistru” a aparut în contextul reluat an de an, în ultimele două decenii, la 2 martie, când moldovenii, fraţii noştri din stânga Prutului mai exact, comemorează, cu tristeţe şi revoltă, pe undeva însă şi împăcaţi cu soarta, actul de acum 23 de ani când, sfidând democraţia europeană, mercenarii năimiţi de prin toate cotloanele incomensurabilului spaţiu exsovietic s-au prăvălit precum ciuma peste Moldova suverană ca să combată „fascismul românesc” şi să „salveze”, chipurile, socialismul, în fapt, pentru a restaura fostul imperiu care începuse să scârţâie grav, din toate încheieturile, ca o corabie putredă. Mânaţi de instinctul de supravieţuire, dar mai ales de cnutul cazacilor, mii de români-moldoveni au fost nevoiţi atunci să se refugieze iarăşi în dreapta Nistrului sau, în cazul că unii dintre ei au ezitat, au fost expulzaţi fără cine ştie ce menajamente, nu înainte de a fi etichetaţi drept „fascişti” şi „cotropitori” tocmai ei, care neam de neamul lor, cel puţin din vremea regelui Burebista aveau rădăcinile adânc înfipte acolo. Pentru cei rămaşi, vor urma ani de „ocupaţie teroristă”, o perioadă cu adevărat însângerată precum însăşi steaua bolşevică atât de dragă cotropitorilor care curg de la est, soldată cu zeci şi sute de crime, cu masacre colective, cu schingiuiri, arestări şi intimidări, fapte care vor declanşa o adevărată morişcă antiromânească, în care „vitejii” precum suspendarea drepturilor civile, desfiinţarea presei, a şcolilor, închiderea bisericilor etc. par simple exerciţii la tot mai dureroasa temă a supravieţuirii în plin secol al XX-lea la români. Un adevărat regim de teroare colectivă, demn de crudele vremuri ale năvălirilor barbare din zorii Evului Mediu şi mai demult au instaurat ruşii acolo, prin cozile lor de topor smirnoviste, şi asta cu iluzoria convingere că vor reuşi să mai oprească în loc, pentru încă un secol-două, poate mai mult, tăvălugul civilizator care vine tot mai vizibil şi implacabil dinspre inima Europei moderne... Da, ruşii au privit întotdeauna cu jind la nurii Europei, la porturile şi la pala- tele ei, cu jind, dar şi cu mare spaimă, imaginându-şi că o vor ademeni totuşi înainte ca ea să-i strivească, să le dilueze ambiţiile, sângele, istoria… Şi unde au ajuns? Acolo unde, mai devreme sau mai târziu ajung toate imperiile, pe marginea mormântului adică. Şi acelaşi destin îi va paşte ca şi pe mongolii lui Gingis Han, ca şi pe bizantinii ai căror urmaşi în linie directă se pretind, ca şi pe romanii ceilalţi, din Apus, şi aşa mai departe. Altfel spus, în priza fără nicio putinţă de scăpare a Europei, cu cleştele N.A.T.O. din ce în ce mai strâns pe talia ei de haziaică prea îndelung dedată la tras spuza altora pe propria-i turtă, cu implacabila şi totodată enigma- tica revărsare a lavei galbene simţită în ceafa încă groasă, de matroană dolofană, Mama Rusia are motive să se teamă. Şi cu cât se teme mai mult, cu atât schelălăie mai jalnic, iar când prinde ocazia - şi de la Gorbaciov încoace a tot prins la ocazii! - zgârie rău, muşcă de pe unde nimereşte şi loveşte năpraznic cu coada. Aşa se şi explică, pe undeva, amănuntul că în primăvara lui 1992, când tocmai îşi făcea iluzii că s-a desprins în câştigă - toare, Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt - jumătatea acelei Moldove, mai exact, cea din partea orientală - avea să mai trăiască o tragedie.
Or, cu gândul mereu la acele zile cumplite din viaţa moldovenilor săi de la Nistru, spre neuitare şi pioasă reculegere, colonelul (r) Anatol Munteanu, combatant în respectivul război, iată că ne mai propune o carte plină de învăţături, dar şi de sumbre prevestiri, din filele căreia răzbat, pe alocuri, dureroase răstălmăciri ale istoriei grefate pe viaţa de zi cu zi a omului de rând, nevoit să resimtă cu fiece răsărit de soare provocările şi agresiunile la fiinţa naţională românescă, devenite o practică obişnuită în ziua de azi, când puterea statului ca atare se află încă în criză şi politicie- nii uită prea uşor de menirea şi de responsabilitatea lor. Oarecum previzibil, volumul colonelului Munteanu se încolonează în siajul altora, începând cu „Conflictul transnistrean” (1995), „Românii de la Est”. „Războiul de pe Nistru” (2004) şi continuând cu „Sacrificiu şi trădare. Războiul de secesiune din Republica Moldova” (2006), apoi cu „Epopeea libertăţii” (2012), toate abordând, în fond, aceleaşi realităţi traumatice şi nedomolite legate de politica separatistă din Transnistria, cărţi scrise cu indiscutabilă obiectivitate, fără ură şi părtinire, deşi cu o vehementă în- crâncenare, dar şi cu francheţe, o atitudine pe cât de nobilă, pe atât de evitată de elita ştiinţifică românească de azi, foarte temătoare să nu fie catalogată cumva, Doamne fereşte!, drept… „naţionalistă”. În altă ordine de idei, cartea aceasta, dincolo de aura ei istorică, este şi o reconstituire jurnalistică minuţioasă, per ansamblu, a unui moment tragic din istoria recentă a Moldovei, iar apelarea la interviu ca modalitate principală de oglindire a unui moment istoric de o încărcătură emoţională încă vibrantă mi s-a părut extrem de valabilă. Practic, recuperând memoria încă prodigioasă a unui participant de primă linie, chiar dacă una mai degrabă discretă, având în vedere funcţia sa în structura de securitate a Moldovei, la evenimentele din Transnistria, ajuns să conducă efectiv luptele de la capul de pod Coşniţa-Doroţcaia-Pârâta, localităţi neaoş româneşti de dincolo de Nistru, rămase - şi asta numai graţie faptelor de vitejie concretă ale militarilor şi voluntarilor moldoveni - şi azi sub jurisdicţia Republicii Moldova, Eroii de la Nistru nemureşte, între cele peste 300 de pagini, fiii unui popor dintotdeauna însetat de libertate care şi-au dat viaţa pentru acest frumos ideal, pentru dreptate şi adevăr, pentru binele Moldovei isto- rice, spunând lumii că acolo, la Nistru, aidoma răzeşilor marilor voievozi de la Suceava, ei şi-au apărat încă o dată, a câta oară oare?, nu doar ţarina, casele şi mormintele străbune, ci şi graiul, istoria neamului, demnitatea de oameni şi de cetăţeni ai unei lumi care este de dorit să rămână tot mai luminoasă şi paşnică. În altă ordine de idei, pentru combatantul Anatol Munteanu, aşa cum ni se dezvăluie (şi) aici, rămâne o certitudine faptul că aventura smirnovistă, devenită politică de stat sub oblăduirea răposatului „tătuc” Boris Elţîn, producătoare de zvonuri, de defăimări şi jigniri la adresa poporului român, este continuată, cu un zel ieşit din comun, şi în zilele noastre, când se resimte o recrudescenţă tot mai periculoasă a antiromânismului. Bine documentată, cu inserţii preluate inclusiv din presa vremii, cartea de faţă are capacitatea de a pune în faţa cititorului de azi imagini dintre cele mai veridice ale „trădării” premeditate şi sistematice ale idealurilor noastre naţionale de către personaje politice de tristă faimă din sfera puterii de la Chişinău, toate aceste realităţi dure şi contrastante petrecute sub ochii nepăsători ai autorităţilor fiind nu doar dezvăluite, ci şi dovedite cu exemple dintre cele mai epatante de către autor, martor al multor asemenea disfuncţionalităţi şi discrepanţe. Şi aceasta întrucât, aşa cum arată colonelul (r) Anatol Munteanu, la mijloc nu se află doar interese de ordin strategic, ci şi unele mult mai ascunse, de ordin economic în primul rând, care au dus la transferarea unei mari părţi din bogăţia Moldovei unor forţe străine oculte, caz tipic de trădare a intereselor naţionale controlat de o „caracatiţă” cu complicate încrengături şi numeroase capete. Prin fixarea în timp, deşi raportată la un trecut istoric deja, cartea surprinde câteva secvenţe revelatoare din cei mai aberanţi ani ai unui regim cinic, crud şi corupt, radiografiind situaţii şi evenimente de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, autorul lăsând senzaţia că, asemeni unui jurnalist adevărat, fără nicio umbră de teamă, s-a aflat permanent în miezul evenimentelor, acolo unde situaţia era mai fierbinte şi condiţia luptătorului mai dificilă, de la Coşniţa-Doroţcaia la Vadul lui Vodă, ca să-l regăsim apoi la Cocieri, la Tighina-Varniţa sau la Corjova, dar nu numai, peste tot făcându-şi datoria în deplină onoare, fără să se lase intimidat de ameninţări, fără să se ferească de pericole.
Uneori abordată de pe poziţii ceva mai complexe, alteori mai simplu, fără prea multe volute stilistice, precum în partea a doua, unde sunt in- serate câteva portrete emblematice ale celor care nu şi-au precupeţit cei mai frumoşi ani ai vieţii pentru idealul de libertate şi demnitate, cartea colonelului Munteanu este mai mult decât o mărturie de credinţă oare- care, o simplă trecere în revistă a biografiilor unor oameni cu visele şi destinele lor, un eseu despre minciună şi adevăr şi aşa mai departe, chiar dacă, şi aceasta se vede de departe, este scrisă şi trăită febril, româneşte, de la prima şi până la ultima pagină. Căci deşi este câte Republica Moldovaceva din toate acestea, înainte de orice, Eroii de la Nistru este un document aparte, cu tot mai mare aderenţă la contextul istoric ce ţine de un spaţiu întotdeauna problematic, şi care analizează cu luciditate consecinţele devastatoare şi criminale ale politicii ruse în Transnistria, abuzurile forţelor imperia- le şi ale trupelor federale, ascensiunea despoţilor cu ifose de războinici, proliferarea corupţiei şi a birocraţiei, dezorganizarea opoziţiei şi apatia conducătorilor de la Chişinău faţă de soarta propriilor concetăţeni şi fraţi, sacrificaţi sau abandonaţi la voia soartei tocmai de către statul care avea datoria sfântă să-i ocrotească.
Dacă multe dintre punctele de vedere abordate în această carte, îndeosebi în interviul-fluviu din prima parte sunt relativ cunoscute, în Eroii de la Nistru sunt reluate într-o formă amplă, cu noi detalii, biografiile şi portretele câtorva dintre eroii voluntari, poliţişti şi militari care au luptat pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova, poveştile unor oameni simpli, în fond, care şi-au consumat viaţa cu lucruri mici şi, dintr-odată, s-au trezit că trebuie să meargă la război, la fel ca tinerii români din decembrie 1989, de la Bucureşti, Târgovişte, Timişoara etc. La fel de nepregătiţi să înfrunte schimbarea vremurilor ca şi fraţii lor din urmă cu trei ani, şi moldovenii din dreapta Prutului şi până la Nistru vor sfârşi înghiţiţi de acestea, uneori coincidenţele fiind parcă trase la şapirograf, precum masacrul de la Otopeni, din 23 decembrie 1989, „scenă” reluată parcă după aceeaşi regie, cu aceiaşi asasini la butoane, în 19 iunie 1992, moment din care istoria veşniciei româneşti în spaţiul demarcat atât de clar în celebra Doină eminesciană a mai consemnat o dramă cunoscută între altele şi ca „Masacrul de la Tighina”, cu singura observaţie că, spre deosebire de momentul Otopeni, unde tinerii ostaşi de la Câmpina au fost trimişi în faţa focului încrucişat al mitralierelor îmbarcaţi în autocamioane, moldovenii au fost îmbarcaţi în autobuze. Aceasta în afara faptului când, în loc să-şi vadă de ale lor, parcă mânaţi de soartă, nu şi-au pus ei singuri pielea la saramură, sub privirile încurajator-îngăduitoare ale potentaţilor vremelnici care abia aşteptau să culeagă roadele jertfei lor, unul dintre cazurile mai la îndemână oferite de colonelul Munteanu fiind şi acela al studentului Gheorge Caşu care, în momentul când a început conflictul de la Comrat, în Găgăuzia, s-a înrolat voluntar ca, în scurtă vreme, numele lui să treacă din catalog nu pe diploma de licenţă, ci direct pe monumentul eroilor. De prisos să mai spunem că pe unii dintre eroii paginilor de faţă autorul i-a cunoscut personal, şi încă foarte bine, iar povestea vieţii lor şi, mai ales, inutilitatea jertfei lor, în unele cazuri, îl obsedează şi azi, la atâţia ani distanţă. După cum îl va obseda ideea aşternerii pe hârtie, spre neuitare, a istoriei acelui război, aşa cum a simţit-o el, astfel că, în ultimii ani, şi-a făcut note şi a continuat să citească lucrări despre istoria recentă a Moldovei, astfel că atunci când i s-a conturat, limpede, fără echivoc, volumul său nu a luat forma altminteri comună a unui eveniment tragic, legat de moartea unor tineri surprinşi în nişte încăierări limitate din Transnistria, ci, într-o remarcabilă unitate de ton, de gândire şi de simţire românească, înglobează şi sinteza câtorva reflecţii despre eşecul realităţii politice şi sociale de azi, cartea colonelului Munteanu fiind prin ea însăşi o veritabilă instanţă, un act de acuzare, o armă... De unde şi reversul medaliei însă, al riscului asumat ca scriitor, nu doar ca soldat propriu-zis. Fiindcă dezvăluind, devii periculos pentru putere, or, Anatol Munteanu cu acelaşi curaj cu care a combătut în 1992, în faţa mitraliere- lor separatiste, nu ezită să repună pe tapet adevărul, demască aici multe şi mărunte, de la sabotarea intereselor ţării de adopţie de către cadrele militare de origine rusă şi ucraineană primite în tânăra armată şi în poliţia Moldovei din dreapta Prutului cu braţele deschise de către liderii aşa-zis politici ai ţării şi până la efectiva trădare a acestora din urmă în favoarea Rusiei, care-i dirijase la comandă şi-i controla strâns, de la Moscova, în strictă conformitate cu interesele ei strategice în această zonă a lumii.
În concluzie, cu orice risc, cel mai mic, deşi nici pe departe de ignorat, acela de a deveni tot mai incomod, colonelul Munteanu nu se dezice. Se întoarce în istorie, şterge praful uitării şi al ignoranţei, îi priveşte în ochi pe impostori şi pe trădători, pe laşi şi nevolnici, arată cu degetul şi acuză. Prin mărturiile sale cu nerv, care surprind şi, nu o dată, suscită ridicări din sprânceană, dar şi numeroase întrebări, unele dificile, autorul acestei cărţi ne propune - şi chiar ne obligă - să cunoaştem adevărul. Nu al dumnealui, cum se vor grăbi să declame ironiştii şi globaliştii de ocazie ai tuturor anotimpurilor, cât adevărul nostru, al românilor-moldoveni şi al românilor-români deopotrivă.

Dan Gîju,  
Cu riscul de a fi incomod - În loc de prefaţă la volumul „Eroii de la Nistru”, Bucureşti, Editura Favorit, 2014, 256 p. 

miercuri, 14 ianuarie 2015

Informare

IN ATENTIA MEMBRILOR S.C.M.D. CARE AU AVUT ORI AU SI CETATENIA REPUBLICII MOLDOVA

Astazi, 14.01.2015, am avut o discutie cu Excelenta Sa Domnul Iurie Renita, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Chisinaului pentru Bucuresti, Belgrad si Podgorica, stabilind necesitatea colaborarii in vederea solutionarii impreuna a unor probleme punctuale pentru membrii SCMD, originari de peste Prut si stabiliti in Romania si pentru membrii grupurilor de initiativa si filialelor SCMD din R. Moldova.
Orice solicitare a acestora, privind probleme social-economice si de sanatate sau de demnitate militara, va deveni obiectul eforturilor comune.
 
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE S.C.M.D.
Col.(r) dr. Mircea DOGARU

joi, 4 septembrie 2014

Interviu cu combatantul si scriitorul Anatol Munteanu

  
 ANATOL MUNTEANU: „Între sacrificii şi trădare, oştenii războiului moldovean au ales apărarea ţarinei străbune, după conflagraţie s-au pomenit că sunt... daţi uitării de toate regimurile ce au guvernat şi guvernează Moldova de astăzi” 
  
Orice război are un început şi desigur, un sfîrşit. Aşa a fost să se întîmple în anii 1990-1992, când fragila republică între malurile Prutului şi Nistrului s-a pomenit antrenată într-un măcel internaţional. Cineva poate să-mi reproşeze ”n-a fost război internaţional, ci mai bine spus, unul fraticid”. Oare aşa să fie? Desigur, că nu.
Am încercat să găsesc răspuns la aceste şi mai multe alte întrebări, susţinînd un dialog cu dl. doctor în ştiinţe, colonel (r) Anatol MUNTEANU, veteran al Războiului pentru apărarea Independenţei şi Integrităţii teritoriale  1991-1992 a Republicii Moldova, distins cu medalia „Meritul Militar”, ex - specialist militar în Ministerul  de Interne al Romăniei.
      Veteranul de război Anatol Munteanu este bine cunoscut în rîndurile foştilor combatanţi. Este autorul a trei volume importante:  „Românii de la Est. Războiul de pe Nistru(1990-1992)", Bucureşti, 2004, „Sacrificii şi trădare. Războiul de succesiune din Republica Moldova(1990-1992)”, Bucureşti, 2005 şi trilogia curentă  „Sacrificii şi trădare”  Bucureşti, 2012,  prin care ca un fir roşu se perindează evenimentele dramatice din anii 1990-1992.
 FIŞIER:
Colonelul dr Anatol MUNTEANU s-a născut la 16 iulie 1948 în comuna Volintir, judeţul Tighina, Republica Moldova. Părinţii: tatăl Munteanu Ilie, născut în 1918, participant în războiul pentru desrobirea Basarabiei între 1940-1944, luptând la Odesa, Sevastopol, Simferopol,  Novorosiisk, Kaukaz. Mama – Munteanu  Ana, născută în 1918, casnică.
În anul 1969 absolva Şcoala Militară din Livov, Ukraina,  urmată de Facultatea de construcţii a Universităţii Tehnice din Moldova (1975), evaluată în Romănia în 1996; Şcoala Superioară a Ministerului de Interne din Moscova. Doctor în ştiinţe tehnice (1987), echivalat cu titlul de doctor  în ştiinţe tehnice în Romănia ( 1996).

            -Domnule Anatol Munteanu, s-au scurs mai bine de  un deceniu, de cînd  au încetat duelurile  sîngeroase ale Războiului pentru apărarea Independenţei şi Integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Ce amprente v-a lăsat această conflagraţie internaţională, desfăşurată, la „poarta Europei”, adică  în Basarabia ?
- Sincer să fiu, dragă Andrei, cu mult mai uşor mi-a fost să aştern  pe hîrtie gândurile şi retrăirile mele, cele văzute, simţite, durute, povestite de camarazii de luptă, adică de mulţi dintre voi, decît să răspund la întrebări. Şi totuşi, mă voi strădui să dau căteva răspunsuri, deoarece este mult de spus, sunt lucruri despre care s-a tăcut, se mai continua să se tacă. Eu însă nu doresc să tac. Deoarece  prea multe lucruri despre acest război, politicienii de ieri şi de azi  le muşamalizează, încearcă să  ne supere pe noi, formându-se, desigur, tot cu concursul veteranilor de război, o puzderie de organizaţii de veterani de război. Astăzi, fiecare structură  militară are, dacă nu mă înşel, organizaţia veteranilor Războiului pentru Independenţă. Ca până la urmă să sufere, nu veteranii de război din Chişinău, ci anume, acei care au fost luaţi de la plug,  de la ferme, din şcoli, referindu-mă şi la mulţi profesori şcolari, la studenţi, etc.     
- În volumul „Războiul din Republica Moldova 1990-1992”, editat la Bucureşti, 2004, vorbeşti despre  durerea Basarabiei de pînă la 1812, după 1812 şi pănă în prezent. V-au fost  utile arhivele basarabene şi româneşti. Poate ai descoperit ceva nou, pentru noi, cei dintre Prut  şi Nistru?
- Primul volum s-a scris nu chiar atît de simplu, informaţia fiind destulă, aşa mi s-a părut la  prima vedere. Şi totuşi, am izbutit, graţie şi vouă, camarazilor mei de luptă, anume să-i numesc pe generalii Anton Gămurari, Nicolae Petrică, Valeriu Troienco,  Ion Costaş, coloneii Leonid Karasiov, Anatol Caraman,  Eduard Maican, Valentin Cehodari şi mulţi alţi ofiţeri comandanţi, printre care şi orheienii voştri  ca acelaşi  Anatol Caraman, despre care, altfel fie spus, am aflat de la tine însuţi, că nu  este altul nime, decît nepotul legendarului deputat al Sfatului Ţării Anton Caraman, cunoscut  de istorici şi sub numele de Caraiman, care a votat Măria Sa, Unirea cu Patria Mamă la 1 decembrie  1918, acelaşi colonel Valeriu  Motângă, tot un legendar combatant şi comandant de fulgerişti, Mihai Moraru, comisar-legendă, dar care este dat uitării de toţi, acelaşi Vasile Stelea, comandantul voluntarilor orheieni, printre altele, a unicului detaşament de voluntari ce poartă numele Domnitorului Moldovei Vasile Lupu, colonelul de interne, fostul  fulgerist Andrei Ţurcanu, aceiaşi ofiţeri neînfricat cum sunt Vasile Romani, Vasile Guzun, Iurie Berghii, Anatol Zagorodniuc, care printre altele  mai este şi fost deportat, Vasile Mustea şi mulţi, mulţi alţii care m-au încurajat, m-au ajutat în  selectarea materialelor pentru ambele volume şi cărora le aduc plecăciunile mele.
Cât priveşte istoria Basarabiei pot spune doar un singur lucru. Cine mai bine, decît noi, basarabenii, am cunoscut calvarul nedreptăţilor, survenite de pe urma „eliberatorilor”. Deoarece în scopul păstrării colosului  de pretenţie universală, cum era URSS, au fost organizatre  10 confruntări militare majore în cele 170 zone  de conflict. S-au folosit toate mijloacele posibile, de la  minciuna sau fals istoric, dezinformarea, şantaj politic şi economic, pînă la agresiune psihologică, ideologică,  diplomatică,  politică şi militară. Ca să  deschidem parantezele, aduc doar un singur argument contra Rusiei Sovietice şi Colosului rus de azi. În acest scop, ruşii practicanţi în războae şi conflicte militare au antrenat Armata tactică a 14-a , dislocată în Estul republicii într-un conflict militar.
    - Ce prezenta acest colos militar rusesc?  
          - De fapt Armata a 14 nu reprezintă o noutate pentru România şi Basarabia. Se află pe teritoriul dintre Bug şi Nistru încă din secolele XVIII–XX. Deşi avea cartierul militar, fie că la Uman, fie că la Cernăuţi, apoi sub Balta, de fiecare dată, transformându-se, în armată, fie că în mare divizie, practic  prezenta aceiaşi putere de armată bine dotată, cu efectiuv şi armament de luptă. Dacă în secolele XIX- XX această mare unitate militară reprezenta 18-20 mii de efectiv, apoi în deceniul nouă al secolului al XX-lea era alcătuită din  3000 ofiţeri şi peste 10.000 de soldaţi şi rezervişti. Dar mai era şi latura politică făţişă a politicalei ruse, cînd una se spunea şi alta se făcea. Pe de o parte, Rusia susţinea oficial, politica Chişinăului, iar pe de altă parte,  militarii, chipurile, „nesupunîndu-se” ordinilor militare, continuau să susţină direct regimul anti Snegur de la Tiraspol. Dacă e să vorbim despre influenţa militară a Rusiei în zona conflictului, aici ar trebui să facem o remarcă. Prezenţa militară rusească în regiune nu era o noutate pentru guvernarea democratică de la Chişinău. Deoarece mari unităţi militare ruseşti erau pretutindeni: de la Cahul spre Bălţi, de la Floreşti spre Dubăsari, de la Rîbniţa spre Tiraspol. Şi ar trebui să accentuam încă un detaliu important: Nu este vorba despre micile unităţi militare ca batalioane, companii. Dacă e să spunem lucrurilor pe nume, este vorba de regimente, divizii, unităţi ale trupelor speciale Alfa, OMON militar şi miliţienesc, trupe specializate aeropurtate, unităţi de rachete etc.
- Putem numi câteva unităţi  militare ale fostei URSS, trecute sub protejarea Rusiei, dislocate pe teritoriul Republicii Moldova? 
- Desigur. Vom demonstra prin fapte concrete. Se cunoaşte faptul că  pregătirea Rusiei pentru război împotriva României începuse la 15 iunie 1940, odată cu crearea de către clica stalinistă aşa-numitului Front de Sud, care era format din Armatele 5, 9 şi 12, sub comanda militarului de talie generalul Gheorghi K. Jukov. Fiind concentrate 32 divizii de infanterie, 2 divizii infanterie motorizată, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi  tancuri,  3 brigăzi desant aerian, 16 regimente artilerie din rezerva comandantului-şef, 16 regimente artilerie de corp şi 4 divizioane de artilerie. Care era situaţia în anul 1991? La începutul anilor 90 armata sovietică din regiunea de est a Republicii Moldova  număra peste 3000 de ofiţeri  şi specialişti militari calificaţi şi un efectiv de peste 12.000 de militari în termen şi cadre de bază pe contract. În componenţa armatei era vestitul  depozit militar de la Colbasna care se întîndea pe o suprafaţă de 132 ha, cu 428  încăperi speciale cu subsoluri, unde  se găseau depozitate următoarele elemente de luptă: 87 vagoane obuze pentru instalaţiile „Grad” şi „Uragan”; 56 vagoane cu obuze pentru instalaţiile de artilerie tip „Gaubiţa” 152 mm¸31 vagoane de obuze pentru artilerie 203 mm; 14.000 obuze teleghidate tip „Maliutka”; aruncătoare de mine cu 3.000 lovituri, peste 200 tancuri tip 64B şi T-72; peste 250 autovehicole blindate tip BTR, BMP, MTLB; 220 sisteme rachete, 16 maşini speciale cu instalaţii de rachete tip „Grad”; peste 100 tunuri artilerie grea; 390 bucătării de companie, 7 fabrici  mobile pentru păine, 3 complete spitale militare unde se puteau opera imediat la peste 20.000 de combatanţi. Parcul auto al Armatei a 14-a număra  peste 2000 de maşini de diferite tipuri. Totodată, aici erau unităţi militare de elită: Divizia IM 59  de gardă „Kramatorsk”;, Diviza 51 IM, Regimentele artilerie, Brigada  pentru protecţia civilă. Zeci de batalioane unităţi de elită tip Alfa, OMON, Dnestr. Vreau să spun că la 1 ianuarie 1992 aşa-zisa armată transnistreană număra peste 8 0000 de gardişti şi cazaci. Numai vestitul regiment Dnestr număra peste 5000 de persoane bine înarmate şi dotat cu tehnică  performantă de război furată din unităţile armatei ruse.
- Sunteţi nu numai  un adevărat patriot, apărător al Neamului, Ţării şi Tricolorului, care cu arma în mână aţi apărat Demnitatea, Integritatea şi Independenţa noastră. Vă mai cunoaştem şi ca publicist şi scriitor, un mare documentarist. V-a reuşit  publicarea câtorva  cărţi documentare de spre războiul ruso-moldovenesc. Despre ce le vorbiţi cititorilor?
 - Într-adevăr,  războiul ruso-moldovenesc  nu m-a lăsat să fiu indiferent  faţă de problema identităţii noastre, soarta veteranilor de război, a familiilor celor căzuţi în lupte cu separatismul rus-transnistrean, pe de o parte, şi de separatismul moldovenesc, pe de altă parte. M-am străduit să fiu  cât mai bine informat, documentat, şi să scriu realitatea, fie ea cât de dureroasă ar fi.
- V-a reuşit?
- La părerea mea, cred că da. Deoarece voi mi-aţi fost  „materialul documentar şi factologic”. Am lansat volumele de carte: Anatol Munteanu, Nicolae Ciubotaru. Românii la Est. Războiul de pe Nistru (1990-1992), Editura AGER Economistul, 2004,  colonel dr. Anatol Munteanu. Sacrificii şi trădare. Războiul  de secesiune din Republica Moldova(1990-1992), Bucureşti, 2005 şi ultimul volum colonel Anatol Munteanu, Sacrificii şi Trădare şi Libertate, Bucureşti, 2012. Am descris realitatea, chiar şi fie pe unele locuri, subiectivă, a comportamentului  eroic al soldaţilor, ofiţerilor moldoveni în timpul luptelor. Am vorbit cu mândrie despre Eroii Neamului, adevăraţii luptători, acolo pe front, cât şi aici, după război, a cavalerilor ordinului „Ştefan cel Mare”, oreheienii tăi: Anatol CARAMAN, Valeriu MOTÂNGĂ, Constantin BUSUIOC, Stanislav BUZU, Gheorghe DELEJAN, Fiodor ŞALIN, Mihai MORARU, Valeriu BRICEAG, Cezar ROMAN, Grigore GODOROJA, Ion PANŢA, Ion DIGORI, cât şi voi, Vasile ROMAN, Vasile STELEA, Vasile MUSTEA ş.a.m.d. Despre eroismul acestor bravi bărbaţi citiţi în  paginile cărţilor mele, şi, anume:  în paginile 175, 176-178 – despre DV „Domnitorul Moldovei Vasile Lupu” Orhei” din cartea  „Anatolie Munteanu, Niocolae Ciubotaru. Războiul de pe Nistru(1990-1992) ;  pag. 199-193 din volumul  „colonel dr. Anatol Munteanu. Războiul de secesiune din Republica Moldova, Bucureşti, 2005 cât şi în paginile 145-150, 155; 165; 175 din trilogia Trădare şi Libertate, Bucureşti, 2012. Mă bucur că orheienii au fost acei adevăraţi urmaşi ai arcaşilor Domnitorului  Ştefan cel Mare şi Sfânt.  Ei mi-au insuflat  încrederea  că în Moldova basarabeană mai sunt adevăraţi stegari ai Neamului Românesc. Vreau să spun că aţi avut un comportament de înaltă bravură  militară acolo, pe frontul transnistrean. Şi acum mă mândresc cu voi, orheienii.
- Domnule Anatol Munteanu, ce le-aţi  spune  tineretului de azi?
- Să  cinstească faptele măreţe şi de eroism  ale celora care au apărat ţarina străbună cu arma acolo, pe frontul transnistrean şi care mai apoi în anii 1992-2013 sunt  printre stegarii neamului  român basarabean.  E păcat că în cărţile de istorie, ba chiar şi de literatură artistică nu găsim nimic despre Eroii Moldovei, cavalerii Ordinului Republicii, ordinului „Ştefan cel Mare” şi ordinului „Credinţa Patriei”, Medaliilor „Meritul Militar” şi „Pentru Vitejie”.

A intervievat Andrei CALCEA, veteran de război, publicist.              
       

miercuri, 6 august 2014

Filiala SCMD Orhei in actiune



                                                               Interviul nostru
           Deja in al doilea an de la infiintare, activează în ţinutul Orheiului Filiala SCMD din România, care întruneşte în rândurile sale peste 30 de membri activi. Membrii sindicatelor cadrelor militare disponibilizate au întreprins acţiuni concrete în vederea promovării SCMD în ţinut şi atragerea   veteranilor Froţelor Militare din ţinut.
   Corespondentul nostru a susţinut un interviu cu dl Andrei Calcea, preşedintele Filialei Orhei SCMD din România, preşedintele OT Orhei UNVRI 1991-1992 din Republica Moldova.
- Domnule preşedinte, deja suntem în al doilea an de activitate în ţinutul Orheiului a SCMD din România. De la ce aţi pornit?
-  La o lansare de carte a domnului dr. colonel r. Anatol Munteanu, un bun cunoscut şi vechi prieten al orheienilor, la un pahar de vorbă s-a pus chestiunea cu privire la formarea filialei Orhei SCMD. Lucru pe care din start noi, orheienii, l-am acceptat. Şi, în anul 2013, la adunarea generală a  viitorilor membri au participat  25 de veterani ai forţelor militare şi poliţieneşti din ţinut. Au fost prezenţi, în primul rând, veteranii Războiului pentru apărarea Independenţei Moldovei, orheienii Vasile Stelea, Vasile Lencuţă, Leonid Saharnean, Constantin Mihailov, Ştefan Costin, Vitalie Dulghieru, Vasile Guzun, Ion Savin (preşedintele veteranilor de război CPR Orhei MAI RM), MA), Iurie Ganţa Ion Gospodartencu, Alexandru Galescu, Gheorghe Urecheanu, primarul comunei Bilicenii Noi, raionul Sângerei etc. Astfel, la 19 martie 2013 s-a  fondat Filiala Orhei SCMD  care a fost înregistrată în septembrie 2013 la Bucureşti, unde am avut o întălnire de suflet cu dl colonel r. Mircea Dogaru, istoric şi publicist român.
- Şi care au fost primele manifestari?
- Am participat la ceremoniile de  comemorare a Eroilor orheieni căzuţi în luptele celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945, care au luptat în rândurile Armatei Române, vizitând cimitirele militare române din comuna Isacova, Mana, mănăstirile Tabăra şi Hirova. 
A urmat întâlnirea cu veteranii forţelor armate, membrii Organizaţiei cadrelor militare, filiala Iaşi, România, în frunte cu dl colonel r. Vasile Pancu (25 cadre militare în rezervă) care au vizitat Cimitirele militare ale ostaşilor Armatei Române de la mănăstirile Tabăra şi Hiorova, satul Mana, cât şi din oraşul Orhei. Oaspeţii au fost conduşi pe teritoriul ţinutului Orhei de catre membrii Filialei Orhei SCMD din România Andrei Calcea, Vasile Stelea, Vasile Roman,  Nicolae Balaban şi Alexandru Zbârnea. Membrii  SCMD Orhei au pornit  lucrările de restabilire a Cimitirelor militare de la Morozeni şi Isacova. S-au pus la dispoziţie Listele soldaţilor şi ofiţerilor căzuţi în luptele de la 14 iulie 1944, când ostaşii Regimentelor 8,9, 28 şi 32 Dorobanţi din Divizia a V-a IM română au atacat poziţiile de pe Cota cu înălţimea 260 la N-V mânăstirea Hirova - pădurea Morozeni şi Isacova. În aceste lupte marea unitate română a generalului de brigadă Petre Vlădescu a pierdut  116 ofiţeri şi soldaţi. Cavaleriştii roşii au lăsat pe câmpul de luptă câteva care de luptă şi peste 200 de soldaţi. Eroii Armatei Române au fost înmormântaţi cu onor militar la Cimitirul de la mănăstirea Hirova (43) şi pe teritoriul Bisericii Sf. Nicolae din comuna Isacova (116).
      În anul 2014 Filiala Orhei SCMD a participat si a contribuit la sfinţirea şi dezvelirea Plăcii comemorative în numele Eroului Moldovei colonel de poliţie r. Stanislav Buzu, cavaler al Ordinului Ştefan cel Mare, la casa unde a locuit din oraşul Orhei. La manifestare au luat parte membrii SCMD Vasile Stelea, Ştefan Costin, Alexandru Zbârnea, Gheorghe Urecheanu, Iurie Berghii, Ion Sava, cavalerii ordinului „Ştefan cel Mare” Eduard Maican şi Ion Levinţa, cavalerul Ordinului „Credinţa Patriei” Vasile Stelea şi Victor Tolici, primarul oraşului Orhei dl.Vitalie Colun şi viceprimarul  dl. Roman Boţan, şeful poliţiei orheiene, colonel de poliţie  Grigore Josan.
La una din importantele întruniri din ţară, sfinţirea şi dezvelirea Troiţei în memoria Eroilor căzuţi în războaie din judeţul Vrancea, care a fost ridicată cu concursul basarabeanului Ştefan Jurja, cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare”, participant la luptele de pe Platoul de foc Coşniţa, invalid de război. La întrunire au luat parte şi o grupă de veterani ai războiului din Moldova.
Membrii SCMD în aceşti ani au fost la camarazii lor de luptă din comunele Cocieri, Corjova şi Bilicenii Noi. În comuna Bilicenii Noi s-a format filiala SCMD în frunte cu dl colonel(r) Gheorghe Urecheanu, cavaler al Ordinului „Credinţa Patriei” în care au întrat cinci veterani de război. Tot la Biliceni, la gimnaziul în numele Eroului RM, sergent de poliţie Valentin Mereniuc, cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare” a fost lansat volumul de carte „Orheienii în luptele Războiului pentru apărarea Independenţei Republicii Moldova 1991-1992 (autori A. Calcea şi V. Stelea). La 13 iunie 2014 membrii filialei noastre au depus flori la Monumentul  jertfelor represiunilor regimului comunist totalitar. În lunile martie-mai 2014 membrii SCMD au avut întâlniri cu elevii din instituţiile de învăţământ din oraşul Orhei şi comunele Brăneşti, Ivancea,  Ciocâlteni şi Clişova.
La 28 iunie 2014 membrii SCMD Orhei au luat parte la Mitingul de doliu din 28 iunie 1940, legat de raptul Basarabiei de către URSS. Au participat cavalerii ordinului „Ştefan cel Mare” Anatol Caraman, Ion Levinţa, Constantin Buga.   
Deci, ne străduim să facem faţă lucrurilor, să susţinem membrii SCMD din România. Chiar zilele trecute am avut o întâlnire cu dl colonel r.  Mircea Comăneci, preşedintele Filialei Botoşani SCMD cu care am întreţinut un schimb de păreri.
Ion Codreanu