Interviu cu combatantul si scriitorul Anatol Munteanu

  

 ANATOL MUNTEANU: „Între sacrificii şi trădare, oştenii războiului moldovean au ales apărarea ţarinei străbune, după conflagraţie s-au pomenit că sunt... daţi uitării de toate regimurile ce au guvernat şi guvernează Moldova de astăzi” 

  

Orice război are un început şi desigur, un sfîrşit. Aşa a fost să se întîmple în anii 1990-1992, când fragila republică între malurile Prutului şi Nistrului s-a pomenit antrenată într-un măcel internaţional. Cineva poate să-mi reproşeze ”n-a fost război internaţional, ci mai bine spus, unul fraticid”. Oare aşa să fie? Desigur, că nu.

Am încercat să găsesc răspuns la aceste şi mai multe alte întrebări, susţinînd un dialog cu dl. doctor în ştiinţe, colonel (r) Anatol MUNTEANU, veteran al Războiului pentru apărarea Independenţei şi Integrităţii teritoriale  1991-1992 a Republicii Moldova, distins cu medalia „Meritul Militar”, ex - specialist militar în Ministerul  de Interne al Romăniei.

      Veteranul de război Anatol Munteanu este bine cunoscut în rîndurile foştilor combatanţi. Este autorul a trei volume importante:  „Românii de la Est. Războiul de pe Nistru(1990-1992)", Bucureşti, 2004, „Sacrificii şi trădare. Războiul de succesiune din Republica Moldova(1990-1992)”, Bucureşti, 2005 şi trilogia curentă  „Sacrificii şi trădare”  Bucureşti, 2012,  prin care ca un fir roşu se perindează evenimentele dramatice din anii 1990-1992.

 FIŞIER:

Colonelul dr Anatol MUNTEANU s-a născut la 16 iulie 1948 în comuna Volintir, judeţul Tighina, Republica Moldova. Părinţii: tatăl Munteanu Ilie, născut în 1918, participant în războiul pentru desrobirea Basarabiei între 1940-1944, luptând la Odesa, Sevastopol, Simferopol,  Novorosiisk, Kaukaz. Mama – Munteanu  Ana, născută în 1918, casnică.

În anul 1969 absolva Şcoala Militară din Livov, Ukraina,  urmată de Facultatea de construcţii a Universităţii Tehnice din Moldova (1975), evaluată în Romănia în 1996; Şcoala Superioară a Ministerului de Interne din Moscova. Doctor în ştiinţe tehnice (1987), echivalat cu titlul de doctor  în ştiinţe tehnice în Romănia ( 1996).

            -Domnule Anatol Munteanu, s-au scurs mai bine de  un deceniu, de cînd  au încetat duelurile  sîngeroase ale Războiului pentru apărarea Independenţei şi Integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Ce amprente v-a lăsat această conflagraţie internaţională, desfăşurată, la „poarta Europei”, adică  în Basarabia ?

- Sincer să fiu, dragă Andrei, cu mult mai uşor mi-a fost să aştern  pe hîrtie gândurile şi retrăirile mele, cele văzute, simţite, durute, povestite de camarazii de luptă, adică de mulţi dintre voi, decît să răspund la întrebări. Şi totuşi, mă voi strădui să dau căteva răspunsuri, deoarece este mult de spus, sunt lucruri despre care s-a tăcut, se mai continua să se tacă. Eu însă nu doresc să tac. Deoarece  prea multe lucruri despre acest război, politicienii de ieri şi de azi  le muşamalizează, încearcă să  ne supere pe noi, formându-se, desigur, tot cu concursul veteranilor de război, o puzderie de organizaţii de veterani de război. Astăzi, fiecare structură  militară are, dacă nu mă înşel, organizaţia veteranilor Războiului pentru Independenţă. Ca până la urmă să sufere, nu veteranii de război din Chişinău, ci anume, acei care au fost luaţi de la plug,  de la ferme, din şcoli, referindu-mă şi la mulţi profesori şcolari, la studenţi, etc.     

- În volumul „Războiul din Republica Moldova 1990-1992”, editat la Bucureşti, 2004, vorbeşti despre  durerea Basarabiei de pînă la 1812, după 1812 şi pănă în prezent. V-au fost  utile arhivele basarabene şi româneşti. Poate ai descoperit ceva nou, pentru noi, cei dintre Prut  şi Nistru?

- Primul volum s-a scris nu chiar atît de simplu, informaţia fiind destulă, aşa mi s-a părut la  prima vedere. Şi totuşi, am izbutit, graţie şi vouă, camarazilor mei de luptă, anume să-i numesc pe generalii Anton Gămurari, Nicolae Petrică, Valeriu Troienco,  Ion Costaş, coloneii Leonid Karasiov, Anatol Caraman,  Eduard Maican, Valentin Cehodari şi mulţi alţi ofiţeri comandanţi, printre care şi orheienii voştri  ca acelaşi  Anatol Caraman, despre care, altfel fie spus, am aflat de la tine însuţi, că nu  este altul nime, decît nepotul legendarului deputat al Sfatului Ţării Anton Caraman, cunoscut  de istorici şi sub numele de Caraiman, care a votat Măria Sa, Unirea cu Patria Mamă la 1 decembrie  1918, acelaşi colonel Valeriu  Motângă, tot un legendar combatant şi comandant de fulgerişti, Mihai Moraru, comisar-legendă, dar care este dat uitării de toţi, acelaşi Vasile Stelea, comandantul voluntarilor orheieni, printre altele, a unicului detaşament de voluntari ce poartă numele Domnitorului Moldovei Vasile Lupu, colonelul de interne, fostul  fulgerist Andrei Ţurcanu, aceiaşi ofiţeri neînfricat cum sunt Vasile Romani, Vasile Guzun, Iurie Berghii, Anatol Zagorodniuc, care printre altele  mai este şi fost deportat, Vasile Mustea şi mulţi, mulţi alţii care m-au încurajat, m-au ajutat în  selectarea materialelor pentru ambele volume şi cărora le aduc plecăciunile mele.

Cât priveşte istoria Basarabiei pot spune doar un singur lucru. Cine mai bine, decît noi, basarabenii, am cunoscut calvarul nedreptăţilor, survenite de pe urma „eliberatorilor”. Deoarece în scopul păstrării colosului  de pretenţie universală, cum era URSS, au fost organizatre  10 confruntări militare majore în cele 170 zone  de conflict. S-au folosit toate mijloacele posibile, de la  minciuna sau fals istoric, dezinformarea, şantaj politic şi economic, pînă la agresiune psihologică, ideologică,  diplomatică,  politică şi militară. Ca să  deschidem parantezele, aduc doar un singur argument contra Rusiei Sovietice şi Colosului rus de azi. În acest scop, ruşii practicanţi în războae şi conflicte militare au antrenat Armata tactică a 14-a , dislocată în Estul republicii într-un conflict militar.

    - Ce prezenta acest colos militar rusesc?  

          - De fapt Armata a 14 nu reprezintă o noutate pentru România şi Basarabia. Se află pe teritoriul dintre Bug şi Nistru încă din secolele XVIII–XX. Deşi avea cartierul militar, fie că la Uman, fie că la Cernăuţi, apoi sub Balta, de fiecare dată, transformându-se, în armată, fie că în mare divizie, practic  prezenta aceiaşi putere de armată bine dotată, cu efectiuv şi armament de luptă. Dacă în secolele XIX- XX această mare unitate militară reprezenta 18-20 mii de efectiv, apoi în deceniul nouă al secolului al XX-lea era alcătuită din  3000 ofiţeri şi peste 10.000 de soldaţi şi rezervişti. Dar mai era şi latura politică făţişă a politicalei ruse, cînd una se spunea şi alta se făcea. Pe de o parte, Rusia susţinea oficial, politica Chişinăului, iar pe de altă parte,  militarii, chipurile, „nesupunîndu-se” ordinilor militare, continuau să susţină direct regimul anti Snegur de la Tiraspol. Dacă e să vorbim despre influenţa militară a Rusiei în zona conflictului, aici ar trebui să facem o remarcă. Prezenţa militară rusească în regiune nu era o noutate pentru guvernarea democratică de la Chişinău. Deoarece mari unităţi militare ruseşti erau pretutindeni: de la Cahul spre Bălţi, de la Floreşti spre Dubăsari, de la Rîbniţa spre Tiraspol. Şi ar trebui să accentuam încă un detaliu important: Nu este vorba despre micile unităţi militare ca batalioane, companii. Dacă e să spunem lucrurilor pe nume, este vorba de regimente, divizii, unităţi ale trupelor speciale Alfa, OMON militar şi miliţienesc, trupe specializate aeropurtate, unităţi de rachete etc.

- Putem numi câteva unităţi  militare ale fostei URSS, trecute sub protejarea Rusiei, dislocate pe teritoriul Republicii Moldova? 

- Desigur. Vom demonstra prin fapte concrete. Se cunoaşte faptul că  pregătirea Rusiei pentru război împotriva României începuse la 15 iunie 1940, odată cu crearea de către clica stalinistă aşa-numitului Front de Sud, care era format din Armatele 5, 9 şi 12, sub comanda militarului de talie generalul Gheorghi K. Jukov. Fiind concentrate 32 divizii de infanterie, 2 divizii infanterie motorizată, 6 divizii de cavalerie, 11 brigăzi  tancuri,  3 brigăzi desant aerian, 16 regimente artilerie din rezerva comandantului-şef, 16 regimente artilerie de corp şi 4 divizioane de artilerie. Care era situaţia în anul 1991? La începutul anilor 90 armata sovietică din regiunea de est a Republicii Moldova  număra peste 3000 de ofiţeri  şi specialişti militari calificaţi şi un efectiv de peste 12.000 de militari în termen şi cadre de bază pe contract. În componenţa armatei era vestitul  depozit militar de la Colbasna care se întîndea pe o suprafaţă de 132 ha, cu 428  încăperi speciale cu subsoluri, unde  se găseau depozitate următoarele elemente de luptă: 87 vagoane obuze pentru instalaţiile „Grad” şi „Uragan”; 56 vagoane cu obuze pentru instalaţiile de artilerie tip „Gaubiţa” 152 mm¸31 vagoane de obuze pentru artilerie 203 mm; 14.000 obuze teleghidate tip „Maliutka”; aruncătoare de mine cu 3.000 lovituri, peste 200 tancuri tip 64B şi T-72; peste 250 autovehicole blindate tip BTR, BMP, MTLB; 220 sisteme rachete, 16 maşini speciale cu instalaţii de rachete tip „Grad”; peste 100 tunuri artilerie grea; 390 bucătării de companie, 7 fabrici  mobile pentru păine, 3 complete spitale militare unde se puteau opera imediat la peste 20.000 de combatanţi. Parcul auto al Armatei a 14-a număra  peste 2000 de maşini de diferite tipuri. Totodată, aici erau unităţi militare de elită: Divizia IM 59  de gardă „Kramatorsk”;, Diviza 51 IM, Regimentele artilerie, Brigada  pentru protecţia civilă. Zeci de batalioane unităţi de elită tip Alfa, OMON, Dnestr. Vreau să spun că la 1 ianuarie 1992 aşa-zisa armată transnistreană număra peste 8 0000 de gardişti şi cazaci. Numai vestitul regiment Dnestr număra peste 5000 de persoane bine înarmate şi dotat cu tehnică  performantă de război furată din unităţile armatei ruse.

- Sunteţi nu numai  un adevărat patriot, apărător al Neamului, Ţării şi Tricolorului, care cu arma în mână aţi apărat Demnitatea, Integritatea şi Independenţa noastră. Vă mai cunoaştem şi ca publicist şi scriitor, un mare documentarist. V-a reuşit  publicarea câtorva  cărţi documentare de spre războiul ruso-moldovenesc. Despre ce le vorbiţi cititorilor?

 - Într-adevăr,  războiul ruso-moldovenesc  nu m-a lăsat să fiu indiferent  faţă de problema identităţii noastre, soarta veteranilor de război, a familiilor celor căzuţi în lupte cu separatismul rus-transnistrean, pe de o parte, şi de separatismul moldovenesc, pe de altă parte. M-am străduit să fiu  cât mai bine informat, documentat, şi să scriu realitatea, fie ea cât de dureroasă ar fi.

- V-a reuşit?

- La părerea mea, cred că da. Deoarece voi mi-aţi fost  „materialul documentar şi factologic”. Am lansat volumele de carte: Anatol Munteanu, Nicolae Ciubotaru. Românii la Est. Războiul de pe Nistru (1990-1992), Editura AGER Economistul, 2004,  colonel dr. Anatol Munteanu. Sacrificii şi trădare. Războiul  de secesiune din Republica Moldova(1990-1992), Bucureşti, 2005 şi ultimul volum colonel Anatol Munteanu, Sacrificii şi Trădare şi Libertate, Bucureşti, 2012. Am descris realitatea, chiar şi fie pe unele locuri, subiectivă, a comportamentului  eroic al soldaţilor, ofiţerilor moldoveni în timpul luptelor. Am vorbit cu mândrie despre Eroii Neamului, adevăraţii luptători, acolo pe front, cât şi aici, după război, a cavalerilor ordinului „Ştefan cel Mare”, oreheienii tăi: Anatol CARAMAN, Valeriu MOTÂNGĂ, Constantin BUSUIOC, Stanislav BUZU, Gheorghe DELEJAN, Fiodor ŞALIN, Mihai MORARU, Valeriu BRICEAG, Cezar ROMAN, Grigore GODOROJA, Ion PANŢA, Ion DIGORI, cât şi voi, Vasile ROMAN, Vasile STELEA, Vasile MUSTEA ş.a.m.d. Despre eroismul acestor bravi bărbaţi citiţi în  paginile cărţilor mele, şi, anume:  în paginile 175, 176-178 – despre DV „Domnitorul Moldovei Vasile Lupu” Orhei” din cartea  „Anatolie Munteanu, Niocolae Ciubotaru. Războiul de pe Nistru(1990-1992) ;  pag. 199-193 din volumul  „colonel dr. Anatol Munteanu. Războiul de secesiune din Republica Moldova, Bucureşti, 2005 cât şi în paginile 145-150, 155; 165; 175 din trilogia Trădare şi Libertate, Bucureşti, 2012. Mă bucur că orheienii au fost acei adevăraţi urmaşi ai arcaşilor Domnitorului  Ştefan cel Mare şi Sfânt.  Ei mi-au insuflat  încrederea  că în Moldova basarabeană mai sunt adevăraţi stegari ai Neamului Românesc. Vreau să spun că aţi avut un comportament de înaltă bravură  militară acolo, pe frontul transnistrean. Şi acum mă mândresc cu voi, orheienii.

- Domnule Anatol Munteanu, ce le-aţi  spune  tineretului de azi?

- Să  cinstească faptele măreţe şi de eroism  ale celora care au apărat ţarina străbună cu arma acolo, pe frontul transnistrean şi care mai apoi în anii 1992-2013 sunt  printre stegarii neamului  român basarabean.  E păcat că în cărţile de istorie, ba chiar şi de literatură artistică nu găsim nimic despre Eroii Moldovei, cavalerii Ordinului Republicii, ordinului „Ştefan cel Mare” şi ordinului „Credinţa Patriei”, Medaliilor „Meritul Militar” şi „Pentru Vitejie”.

A intervievat Andrei CALCEA, veteran de război, publicist.              

       

Filiala SCMD Orhei in actiune

                                                               Interviul nostru

           Deja in al doilea an de la infiintare, activează în ţinutul Orheiului Filiala SCMD din România, care întruneşte în rândurile sale peste 30 de membri activi. Membrii sindicatelor cadrelor militare disponibilizate au întreprins acţiuni concrete în vederea promovării SCMD în ţinut şi atragerea   veteranilor Froţelor Militare din ţinut.

   Corespondentul nostru a susţinut un interviu cu dl Andrei Calcea, preşedintele Filialei Orhei SCMD din România, preşedintele OT Orhei UNVRI 1991-1992 din Republica Moldova.

- Domnule preşedinte, deja suntem în al doilea an de activitate în ţinutul Orheiului a SCMD din România. De la ce aţi pornit?

-  La o lansare de carte a domnului dr. colonel r. Anatol Munteanu, un bun cunoscut şi vechi prieten al orheienilor, la un pahar de vorbă s-a pus chestiunea cu privire la formarea filialei Orhei SCMD. Lucru pe care din start noi, orheienii, l-am acceptat. Şi, în anul 2013, la adunarea generală a  viitorilor membri au participat  25 de veterani ai forţelor militare şi poliţieneşti din ţinut. Au fost prezenţi, în primul rând, veteranii Războiului pentru apărarea Independenţei Moldovei, orheienii Vasile Stelea, Vasile Lencuţă, Leonid Saharnean, Constantin Mihailov, Ştefan Costin, Vitalie Dulghieru, Vasile Guzun, Ion Savin (preşedintele veteranilor de război CPR Orhei MAI RM), MA), Iurie Ganţa Ion Gospodartencu, Alexandru Galescu, Gheorghe Urecheanu, primarul comunei Bilicenii Noi, raionul Sângerei etc. Astfel, la 19 martie 2013 s-a  fondat Filiala Orhei SCMD  care a fost înregistrată în septembrie 2013 la Bucureşti, unde am avut o întălnire de suflet cu dl colonel r. Mircea Dogaru, istoric şi publicist român.

- Şi care au fost primele manifestari?

- Am participat la ceremoniile de  comemorare a Eroilor orheieni căzuţi în luptele celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945, care au luptat în rândurile Armatei Române, vizitând cimitirele militare române din comuna Isacova, Mana, mănăstirile Tabăra şi Hirova. 

A urmat întâlnirea cu veteranii forţelor armate, membrii Organizaţiei cadrelor militare, filiala Iaşi, România, în frunte cu dl colonel r. Vasile Pancu (25 cadre militare în rezervă) care au vizitat Cimitirele militare ale ostaşilor Armatei Române de la mănăstirile Tabăra şi Hiorova, satul Mana, cât şi din oraşul Orhei. Oaspeţii au fost conduşi pe teritoriul ţinutului Orhei de catre membrii Filialei Orhei SCMD din România Andrei Calcea, Vasile Stelea, Vasile Roman,  Nicolae Balaban şi Alexandru Zbârnea. Membrii  SCMD Orhei au pornit  lucrările de restabilire a Cimitirelor militare de la Morozeni şi Isacova. S-au pus la dispoziţie Listele soldaţilor şi ofiţerilor căzuţi în luptele de la 14 iulie 1944, când ostaşii Regimentelor 8,9, 28 şi 32 Dorobanţi din Divizia a V-a IM română au atacat poziţiile de pe Cota cu înălţimea 260 la N-V mânăstirea Hirova - pădurea Morozeni şi Isacova. În aceste lupte marea unitate română a generalului de brigadă Petre Vlădescu a pierdut  116 ofiţeri şi soldaţi. Cavaleriştii roşii au lăsat pe câmpul de luptă câteva care de luptă şi peste 200 de soldaţi. Eroii Armatei Române au fost înmormântaţi cu onor militar la Cimitirul de la mănăstirea Hirova (43) şi pe teritoriul Bisericii Sf. Nicolae din comuna Isacova (116).

      În anul 2014 Filiala Orhei SCMD a participat si a contribuit la sfinţirea şi dezvelirea Plăcii comemorative în numele Eroului Moldovei colonel de poliţie r. Stanislav Buzu, cavaler al Ordinului Ştefan cel Mare, la casa unde a locuit din oraşul Orhei. La manifestare au luat parte membrii SCMD Vasile Stelea, Ştefan Costin, Alexandru Zbârnea, Gheorghe Urecheanu, Iurie Berghii, Ion Sava, cavalerii ordinului „Ştefan cel Mare” Eduard Maican şi Ion Levinţa, cavalerul Ordinului „Credinţa Patriei” Vasile Stelea şi Victor Tolici, primarul oraşului Orhei dl.Vitalie Colun şi viceprimarul  dl. Roman Boţan, şeful poliţiei orheiene, colonel de poliţie  Grigore Josan.

La una din importantele întruniri din ţară, sfinţirea şi dezvelirea Troiţei în memoria Eroilor căzuţi în războaie din judeţul Vrancea, care a fost ridicată cu concursul basarabeanului Ştefan Jurja, cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare”, participant la luptele de pe Platoul de foc Coşniţa, invalid de război. La întrunire au luat parte şi o grupă de veterani ai războiului din Moldova.

Membrii SCMD în aceşti ani au fost la camarazii lor de luptă din comunele Cocieri, Corjova şi Bilicenii Noi. În comuna Bilicenii Noi s-a format filiala SCMD în frunte cu dl colonel(r) Gheorghe Urecheanu, cavaler al Ordinului „Credinţa Patriei” în care au întrat cinci veterani de război. Tot la Biliceni, la gimnaziul în numele Eroului RM, sergent de poliţie Valentin Mereniuc, cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare” a fost lansat volumul de carte „Orheienii în luptele Războiului pentru apărarea Independenţei Republicii Moldova 1991-1992 (autori A. Calcea şi V. Stelea). La 13 iunie 2014 membrii filialei noastre au depus flori la Monumentul  jertfelor represiunilor regimului comunist totalitar. În lunile martie-mai 2014 membrii SCMD au avut întâlniri cu elevii din instituţiile de învăţământ din oraşul Orhei şi comunele Brăneşti, Ivancea,  Ciocâlteni şi Clişova.

La 28 iunie 2014 membrii SCMD Orhei au luat parte la Mitingul de doliu din 28 iunie 1940, legat de raptul Basarabiei de către URSS. Au participat cavalerii ordinului „Ştefan cel Mare” Anatol Caraman, Ion Levinţa, Constantin Buga.   

Deci, ne străduim să facem faţă lucrurilor, să susţinem membrii SCMD din România. Chiar zilele trecute am avut o întâlnire cu dl colonel r.  Mircea Comăneci, preşedintele Filialei Botoşani SCMD cu care am întreţinut un schimb de păreri.

Ion Codreanu

Comisarul cu moralul de fier – Valeriu Troenco, noul ministru al Apararii la Chisinau

S-a născut la 2 iunie 1957, în satul Coşcodeni, raionul Sângerei. După absolvirea şcolii medii din satul natal şi a şcolii fluvială-tehnică din oraşul Tighina, este încorporat în armata sovietică. În 1978, este trimis la Şcoala Superioară a Ministerului Afacerilor Interne a URSS din oraşul Reazani, pe care o absolvă cu gradul de locotenent, în specializarea drept şi justiţie. Perioada 1982–1989 îl găseşte ca inspector, inspector superior şi şef al secţiei de miliţie criminală în raionul Comrat. La începutul războiului transnistrean, Valeriu Troenco era comisar-şef de poliţie la Călăraşi. Evenimentele l-au prins la Criuleni, unde avea sarcina să asigure paza unor obiective militare de pe partea dreaptă a Nistrului şi a podului de la Dubăsari. Misiunea era una dificilă. Se aflau în câmp deschis, fără nicio protecţie naturală. Erau acolo doar câteva tranşee săpate în grabă, fără respectarea normele tactice. Mai deţineau şi câteva mitraliere amplasate la nimereală şi nemascate. Inamicul trăgea din tranşee bine îngropate şi consolidate, amplasate la distanţă mică de pod. Poziţiile moldovenilor erau bombardate zilnic, pagubele fiind serioase, dar Televiziunea din Chişinău transmitea la jurnalele de ştiri cum că la Nistru este linişte. Faptul acesta îl indigna la culme pe comisarul Troenco. În fiecare noapte aveau loc două-trei atacuri. Sute de mine şi proiectile cădeau peste poliţişti. Moartea îi pândea la fiecare pas. Oamenii era obosiţi, surmenaţi, dar nimeni nu se plângea, dimpotrivă, luptau în continuare mai îndârjiţi, mai hotărâţi decât oricând. Moralul poliţiştilor era susţinut de comandantul lor, comisarul Troenco. Acesta avea capacitatea să asculte toate păsurile subalternilor. Le alina prin cuvinte blânde dorul de acasă, de familie, le respecta punctele de vedere. Pentru că îşi iubea oamenii. Nu le risca vieţile în zadar. Analiza cu mare grijă situaţiile, ştiind că în spatele deciziilor sale se aflau destinele unor oameni. Mare calitate pentru linia întâi a frontului. Alături de camarazii săi a participat la diverse misiuni de luptă, a localizat amplasamentele separatiştilor şi ale cazacilor, a efectuat misiuni de recunoaştere. Nici un subaltern din batalionul comisarului Troenco nu a avut vreun gând de retragere sau de abandonare a poziţiilor. Ei se aflau acolo să lupte şi să câştige. Erau în joc onoarea lor şi independenţa Moldovei. Numeroasele ordine bizare venite de la Chişinău au fost, de multe ori, ignorate. Deşi li se cerea să nu atace, să intre în ofensivă, subordonaţii comisarului Troenco atacau separatiştii fie zi, fie noapte.

      Într-una din zilele începutului de mai, cercetaşii comisarului Troenco au reuşit să captureze trei gardişti. Ostatecii au fost aduşi în faţa comandantului. Asupra lor s-a găsit schema câmpurilor minate. Această descoperire i-a ajutat pe cercetaşi şi poliţişti să pătrundă în spatele frontului inamic. Valeriu Troenco a condus multe acţiuni pentru lichidarea grupelor inamice. În satul Robi, de pildă, separa-tiştii acţionau inclusiv cu blindate performante din dotarea Armatei a 14-a ruse. Împreună cu alţi comisari din stânga şi din dreapta Nistrului, au fost organizate acţiuni pentru anihilarea inamicului. Colaborarea cu ceilalţi comandanţi – comisarii de la Bălţi, Drochia şi Soroca – s-a făcut cu succes, după toate regulile războiului.

Pentru menţinerea moralului cât mai ridicat, oameni de cultură şi artă obişnuiau să vină pe front printre militari şi voluntari, poliţiştii fiind vizitaţi astfel de poetul Grigore Vieru şi de Doina şi Ion Aldea Teodorovici, de poetul român Adrian Păunescu şi de mulţi alţii. În luna mai au venit în vizită la ei preşedintele Parlamentului, Alexandru Moşanu, şi ministrul de interne, Constantin Antoci. Comisarul Troenco a raportat situaţia de pe front şi a adus la cunoştinţă faptul că poziţiile lor erau permanent survolate de două elicoptere ale Armatei a 14-a, cu misiuni de recunoaştere şi de reglare a ţintelor. Cu doar o noapte în urmă, comisariatele de poliţie din Drochia, Călăraşi şi Ungheni, de pe linia frontului, fuseseră atacate cu peste 70 de obuze.

La scurt timp după vizita celor doi, un elicopter inamic a reapărut deasupra poziţiilor poliţiştilor. Comisarul Troenco a ordonat doborârea lui. Un tir concentrat de mitralieră a reuşit să avarieze grav ţinta, astfel încât aparatul a fost silit să aterizeze în apropiere de Dubăsari. În consecinţă, separatiştii şi conducerea Armatei a 14-a au renunţat la folosirea elicopterelor pentru cercetarea poziţiilor de luptă moldoveneşti.

Comisariatele de poliţie, inclusiv cel din Călăraşi, au fost între timp mult mai bine înzestrate. Atinseseră baremele cerute de regulament. Aveau acum suficient armament şi efective pentru a dezmembra forţele inamice din Transnistria şi pentru a cuceri punctele vitale şi strategice de pe malul stâng al Nistrului. A lipsit însă decizia politică. Preşedinţia, comandantul suprem Mircea Snegur în speţă, a ezitat şi de această dată, s-a dovedit duplicitar şi lipsit de curaj. Şansa de a porni ofensiva şi de a câştiga victoria a fost, astfel, ratată. Conducerea Moldovei şi a ministerelor ţării nu ne lăsau să atacăm inamicul, mereu au stat în defensivă. De câteva ori am luat oraşul Dubăsari, mai târziu şi Tighina, după care imediat venea ordinul de retragere, de cedare a poziţiilor cucerite prin eroism şi sânge. Simţeam parcă o trădare de la cel mai înalt nivel de conducere…

După terminarea războiului, comisarul Troenco a fost decorat, pentru acte de bravură, cu Ordinul „Ştefan cel Mare” şi alte medalii de stat. Revenit de pe front, ofiţerul de poliţie va continua lupta, de această dată cu hoţii şi crima organizată. În anii următori, Valeriu Troenco este numit, succesiv, şef al Departamentului instituţiilor penitenciare şi decan la Academia Naţională de Poliţie, iar în 1999, viceministru la Ministerul Justiţei. În 2001, a devenit prorector la Universitatea de Criminologie din Chişinău. În vizorul preocupărilor sale s-au aflat şi refugiaţii pe care a reuşit să-i ajute din poziţia de director al Centrului pentru Refugiaţi cu grad de consilier de stat. La una din comemorările războiului din Transnistria, Valeriu Troenco spunea: „Nu voi uita niciodată cum am săpat o tranşee în grădina unei bătrâne, care voia să sădească vie. Atunci ea m-a îndrumat să lupt şi a spus că va pune vie mai târziu.”

Veteranul Valeriu Troenco, astăzi general maior de justiţie, mai spune că „războiul ne-a prins pe piciorul stâng, Chişinăul intrînd în el total nepregătit.” Regretând lipsa de implicare a organelor de stat şi a celor politice, Troenco a scos la iveală şi unele „adevăruri”: „Atunci când eram atacaţi de cazaci şi separatişti, de organele anticonstituţionale transnistrene, nu primeam la timp susţinerea Comandamentului Suprem, ne dezinformau, ne ajutau să nu luptăm cu inamicul şi aceasta o făceau foştii generali, mai pe urmă politicienii, businesmanii, şi mă refer la Molojen, Mişin, Voronin, Dimitrov… Acum înţeleg de ce ei ne ordonau să închidem focul, dar noi mai mult ascultam de femei şi de copii, care ne îndemnau să îi apărăm.”

La 7 aprilie 2009, are loc la Chişinău o manifestaţie de protest la care au participat peste 15 000 de tineri. Ei cereau dreptate şi alegeri corecte. Manifestaţia a fost reprimată de forţele de ordine în ţară, ei cereau demisia comuniştilor. Au fost arestaţi tineri nevinovaţi, au fost bătuţi şi siliţi să dea declaraţii mincinoase. Toate acestea din ordinul preşedintelui Voronin. După această manifestaţie, generalul Troenco alături de generalii Victor Catan, Anton Gămurar, Ion Costaş şi alţi combatanţi au cerut demisia preşedintelui. În opinia generalului Troenco, „guvernarea comunistă gestionează ţara ca pe o gospodărie personală. Cupa răbdării s-a umplut şi deja dezacordul cetăţenilor se revarsă în nemulţumiri care trec de limita Codului Penal.”

Valeriu Troenco este pensionar, dar mai lucrează în domeniul dreptului social, participă la acţiuni de protest organizate de forţele democratice din Republica Moldova, luptă pentru drepturile sociale ale combatanţilor, este adânc nemulţumit de conducerea politică şi de guvernanţii actuali, care nu fac nimic pentru ameliorarea situaţiei economice în republică. Circa un milion de moldoveni, tineri şi mai în vârstă, specialişti şi meseriaşi în diverse domenii au plecat în Rusia, Ucraina, România, Italia, Spania şi în alte ţări unde lucrează din greu. Actualii guvernanţi şi oamenii de afaceri în spatele cărora stau Filat, Plahotniuc, Stati ş.a. nu au făcut nimic pentru ridicarea nivelului de trai al intelectualilor, ţărănimii şi clasei muncitoare, nu fac nimic pentru organizarea de noi locuri de muncă şi ridicarea economiei naţionale, ei lucrează numai în interesul lor personal. Există, din fericire, şi oameni precum generalul Troenco, ce-i drept foarte puţini, care apără democraţia, iar drepturile omului au devenit motivaţia şi ţinta lor.

................................................................................................

 Pe 5 aprilie ac., General-maiorul de justiţie în rezervă Valeriu Troenco a depus  jurământul în calitate de ministru al Apărării, în prezenţa preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi a premierului Iurie Leancă.

 

Preşedintele şi-a exprimat speranţa că situaţia din armată se va îmbunătăţi odată cu venirea noului ministru. La rândul său, Valeriu Troenco a declarat că îşi propune să sporească încrederea societăţii în Armata Naţională. Generalul promite să îmbunătăţească şi calitatea înrolării tinerilor în serviciul obligatoriu de armată. Asta în contextul unui raport al Procuraturii Generale, pentru anii 2011-2013, care arată că doar o mică parte din tinerii examinaţi de către comisiile medico-militare au fost declaraţi apţi să exercite serviciul militar. Anul trecut, din cele 8.300 de persoane chemate la comisii medico-militare, doar 1500 au fost înrolate. Valeriu Troenco a deţinut funcţia de viceministru al Justiţiei şi de Director al Departamentului Instituţiilor Penitenciare în perioada anilor 1999-2001. Din 2001 şi până în 2004, a fost prorector şi lector la Universitatea de Criminologie din Chişinău. Este veteran al conflictului armat de pe Nistru, din 1992, şi a fost înaintat în această funcţie, conform algoritmului, de către Partidul Liberal Reformator. Anterior, formaţiunea l-a propus pe expertul în drept constituţional Vitali Catană, care însă şi-a retras candidatura după o serie de critici. Troenco l-a înlocuit pe generalul Vitalie Marinuţa, care şi-a dat demisia în urma unor divergenţe cu şeful statului, comandantul suprem al Forţelor Armate.

Ii uram noului ministru al Apararii, domnului Gl. Mr. (r) Valeriu Troenco, mult succes in deosebit de importanta functie incredintata!

Col. (r) Anatolie MUNTEANU

şedintele şi-a exprimat speranţa că situaţia din armată se va îmbunătăţi odată cu venirea noului ministru. La rândul său, Valeriu Troenco a declarat că îşi propune să sporească încrederea societăţii în Armata Naţională. Generalul promite să îmbunătăţească şi calitatea înrolării tinerilor în serviciul obligatoriu de armată. Asta în contextul unui raport al Procuraturii Generale, pentru anii 2011-2013, care arată că doar o mică parte din tinerii examinaţi de către comisiile medico-militare au fost declaraţi apţi să exercite serviciul militar. Anul trecut, din cele 8.300 de persoane chemate la comisii medico-militare, doar 1500 au fost înrolate. Valeriu Troenco a deţinut funcţia de viceministru al Justiţiei şi de Director al Departamentului Instituţiilor Penitenciare în perioada anilor 1999-2001. Din 2001 şi până în 2004, a fost prorector şi lector la Universitatea de Criminologie din Chişinău. Este veteran al conflictului armat de pe Nistru, din 1992, şi a fost înaintat în această funcţie, conform algoritmului, de către Partidul Liberal Reformator. Anterior, formaţiunea l-a propus pe expertul în drept constituţional Vitali Catană, care însă şi-a retras candidatura după o serie de critici. Troenco l-a înlocuit pe generalul Vitalie Marinuţa, care şi-a dat demisia în urma unor divergenţe cu şeful statului, comandantul suprem al Forţelor Armate.

Citeste mai mult: adev.ro/n3k05g

Preşedintele şi-a exprimat speranţa că situaţia din armată se va îmbunătăţi odată cu venirea noului ministru. La rândul său, Valeriu Troenco a declarat că îşi propune să sporească încrederea societăţii în Armata Naţională. Generalul promite să îmbunătăţească şi calitatea înrolării tinerilor în serviciul obligatoriu de armată. Asta în contextul unui raport al Procuraturii Generale, pentru anii 2011-2013, care arată că doar o mică parte din tinerii examinaţi de către comisiile medico-militare au fost declaraţi apţi să exercite serviciul militar. Anul trecut, din cele 8.300 de persoane chemate la comisii medico-militare, doar 1500 au fost înrolate. Valeriu Troenco a deţinut funcţia de viceministru al Justiţiei şi de Director al Departamentului Instituţiilor Penitenciare în perioada anilor 1999-2001. Din 2001 şi până în 2004, a fost prorector şi lector la Universitatea de Criminologie din Chişinău. Este veteran al conflictului armat de pe Nistru, din 1992, şi a fost înaintat în această funcţie, conform algoritmului, de către Partidul Liberal Reformator. Anterior, formaţiunea l-a propus pe expertul în drept constituţional Vitali Catană, care însă şi-a retras candidatura după o serie de critici. Troenco l-a înlocuit pe generalul Vitalie Marinuţa, care şi-a dat demisia în urma unor divergenţe cu şeful statului, comandantul suprem al Forţelor Armate

Citeste mai mult: adev.ro/n3k05g

Preşedintele şi-a exprimat speranţa că situaţia din armată se va îmbunătăţi odată cu venirea noului ministru. La rândul său, Valeriu Troenco a declarat că îşi propune să sporească încrederea societăţii în Armata Naţională. Generalul promite să îmbunătăţească şi calitatea înrolării tinerilor în serviciul obligatoriu de armată. Asta în contextul unui raport al Procuraturii Generale, pentru anii 2011-2013, care arată că doar o mică parte din tinerii examinaţi de către comisiile medico-militare au fost declaraţi apţi să exercite serviciul militar. Anul trecut, din cele 8.300 de persoane chemate la comisii medico-militare, doar 1500 au fost înrolate. Valeriu Troenco a deţinut funcţia de viceministru al Justiţiei şi de Director al Departamentului Instituţiilor Penitenciare în perioada anilor 1999-2001. Din 2001 şi până în 2004, a fost prorector şi lector la Universitatea de Criminologie din Chişinău. Este veteran al conflictului armat de pe Nistru, din 1992, şi a fost înaintat în această funcţie, conform algoritmului, de către Partidul Liberal Reformator. Anterior, formaţiunea l-a propus pe expertul în drept constituţional Vitali Catană, care însă şi-a retras candidatura după o serie de critici. Troenco l-a înlocuit pe generalul Vitalie Marinuţa, care şi-a dat demisia în urma unor divergenţe cu şeful statului, comandantul suprem al Forţelor Armate

Citeste mai mult: adev.ro/n3k05g